Educația reprezintă o prioritate națională, fiind factorul prioritar în promovarea valorilor democratice, în formarea conștiinței și identității naționale, în valorificarea aspirațiilor de integrare europeană. Calitatea în educație se anexează, în mod obligatoriu, pe inteligență, pe capacitate de efort intelectual, cumulate cu o disciplină personală riguroasă și profesionalism cert al actanților procesului educațional, cu rol primordial al formabilului în crearea premiselor pentru dezvoltarea umană durabilă și edificarea unei societăți bazate pe valori general umane. Dezvoltarea spiritului de voluntariat la viitorii asistenți medicali devine o prioritate a procesului de formare profesională a specialiștilor medicali cu studii postsecundare și postsecundare nonterțiare.
Educația intergenerațională creează premise pentru formarea la tânăra generație a idealurilor și valorilor general-umane, pentru dezvoltarea culturii comunicării și inteligenței emoționale atât de necesare viitorilor asistenți medicali. Întâlnirile voluntarilor Centrului de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” cu persoanele de vârsta a treia realizate pe parcursul unui an (2023-2024), facilitate de AO „Homecare”, sunt eficiente și din perspectiva menținerii stării de sănătate fizice, mentale și sociale a seniorilor.
Discuțiile pe tematici variate sunt îmbinate cu evaluarea parametrilor de sănătate (tensiunea arterială, glicemia, masa corporală etc.), cu promovarea unui mod activ de viață și aplicarea elementelor de terapie ocupațională. Acțiunile de voluntariat au dezvoltat la voluntari empatie, abilități de comunicare constructivă, capacități de a crea şi menţine o atmosferă pozitivă, au consolidat competențele profesionale specifice specialistului medical.
Renumele echipei de voluntari „Speranța” se datorează competențelor generale și profesionale al acestor tineri, iar aici în Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”, există o tradiție a calității. Există un mediu creativ oferit tinerilor, în care dragostea de țară și oameni se îmbină cu străduința neîntreruptă, susținută de pasiune, dăruire și devotament profesiei alese.
Activitățile de voluntariat au fost mediatizate prin intermediul paginei oficiale ale instituției, rețelelor de socializare cu suportul Centrului Municipal de Tineret Chișinău, care prin promovarea mișcării de voluntariat dezvoltă la tineretul studios valori generali umane și poziție civică demnă.
















