Masă rotundă ,,Diversificarea ofertei de educație medicală continuă în vederea dezvoltării competențelor profesionale și consolidării motivației cadrelor medicale cu studii postsecundare pentru promovarea calității”, CDEC, mun. Bălți

Educația adulților reprezintă o componentă a învățării pe tot parcursul vieții, care desemnează întregul ansamblu al proceselor educaționale organizate, indiferent de conținut, nivel și metodă, în context formal, nonformal sau informal, și se desfășoară în vederea adaptării flexibile a individului la noile realități socioeconomice în permanentă schimbare și în scopul dezvoltării competențelor necesare pentru activitatea profesională și socială.

Educația adulților include și formarea profesională continuă, prin care se înțelege orice proces de instruire în cadrul căruia un adult, având deja o calificare, își consolidează competențele profesionale prin aprofundarea cunoștințelor în domeniul specialității de bază sau prin deprinderea unor noi metode ori procedee, aplicate în cadrul specialității respective.

În această ordine de idei, în incinta CDEC, sediul Bălți, conform Dispoziției MS RM din 08.10.2024 nr. 457 pentru conducătorii instituțiilor medico-sanitare publice, asistentele principale/ asistentele superioare și responsabilii Serviciul resurse umane din Zona de Nord a RM a fost organizată masa rotundă cu genericul „Diversificarea ofertei de educație medicală continuă în vederea dezvoltării competențelor profesionale și consolidării motivației cadrelor medicale cu studii postsecundare pentru promovarea calității”.

Evenimentul a scos în evidență:

– rezultatele activității CDEC în parteneriat cu MS RM, MEC RM și instituțiile medico-sanitare publice din Zona de Nord al Republicii Moldova;

– rolul ofertei educației medicale continue în dezvoltarea competențelor profesionale ale beneficiarilor;

– consolidarea capacităților CDEC pentru personal medical și farmaceutic cu studii medii conform direcțiilor de dezvoltare a sistemului de sănătate, standardelor de calitate și nevoilor profesionale ale beneficiarilor;

– eficiența și eficacitatea educației medicale continue prin prisma evaluării nivelului de satisfacție a formabililor și agentului economic.

Masa rotundă reprezintă un eveniment de referință pentru întreaga comunitate de pedagogi și specialiști medicali, implicați în asigurarea funcționalității sistemului de formare profesională continuă a specialiștilor din Zona de Nord al RM.