Regulile generale de apărare împotriva incendiilor în Republica Moldova stabilesc cerințele obligatorii împotriva incendiilor ce au drept scop prevenirea și reducerea riscurilor de producere a incendiilor, asigurarea condițiilor pentru limitarea propagării prin măsuri tehnice și organizatorice, protecția utilizatorilor, a forțelor care acționează la intervenție, a bunurilor și a mediului împotriva efectelor incendiilor.
În conformitate cu prevederile HG nr. 847 din 07.12.2022 Cu privire la regulile de comportament antiincendiar în RM, Capitolul VI Instituțiile de Învățământ, p.174. „Conducătorii instituțiilor de învățământ organizează instruirea elevilor, studenților, corpului didactic și a altor categorii de personal privind regulile de apărare împotriva incendiilor și acțiunile în caz de incendiu. O dată în semestru se organizează și se desfășoară exerciții de evacuare cu elevii din instituțiile de învățământ general, profesional
tehnic și superioare și cu copiii din instituțiile de educație antepreșcolară și învățământ preșcolar, în vederea prevenirii panicii și reducerea timpului de evacuare”.
La data de 28.11.2024, în parteneriat cu IGSP, în CEMF „Raisa Pacalo” a fost organizat exercițiu de evacuare a elevilor, cadrelor didactice și auxiliare din blocul de studii. În exercițiul de simulare au participat 603 elevi, 32 cadre didactice și 17 persoane din serviciul auxiliar.







