𝐒𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛 𝐚𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐜 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 Colegiul Universitar Spiru Haret 𝐝𝐢𝐧 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐬̦𝐢 Centrul de excelență în medicină și farmacie ,,Raisa Pacalo” 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐡𝐢𝐬̧𝐢𝐧𝐚̆𝐮!
La data de 09.10.2023 am vizitat Colegiul Universitar „Spiru Haret”, unde sau discutat cu conducerea instituției perspectivele de colaborare, schimb de bune practice, mobilitate academică a cadrelor didactice și a elevilor, desfășurare a cursurilor teoretice și practice la disciplinele de specialitate, organizare a stagiilor de practică în instituțiile medico-sanitare publice/private din cele două țări, prezentare a modelelor de organizare a procesului educațional de tip formal și nonformal în domeniul formării inițiale a asistenților medicai din România și Republica Moldova, aplicare a tehnicilor de simulare și a programelor de voluntariat.