„Planeta în ambalaj de plastic”

Fiecare ambalaj de plastic ar trebui să ne amintească că timpul pentru schimbare este acum.

În perioada 11-15 noiembrie, în incinta CEMF „Raisa Pacalo” a fost organizată expoziția „Planeta în ambalaj de plastic”, un eveniment care a adus în prim-plan provocările majore legate de poluarea cu plastic și impactul acestora asupra mediului nostru. În cadrul zilelor catedrei Discipline reale, elevii Centrului de excelență au participat la confecționarea lucrărilor din plastic reciclat, amenajând holul într-un mod deosebit.

Plasticul este unul dintre cele mai mari inamici ai mediului înconjurător: se descompune extrem de lent, iar efectele sale asupra ecosistemelor sunt devastatoare.

Menține planeta curată!

Mii de animale sunt ucise în fiecare an din cauza ingerării sau încurcării în plastic, iar mările și oceanele sunt pline de deșeuri care amenință biodiversitatea. Gestul tău contează pentru a asigura un viitor mai verde și mai sănătos: reciclarea, refolosirea și alegerea produselor ecologice sunt soluții pe care le putem implementa zilnic!