Mâinile noastre, viitorul nostru!

În fiecare an, pe 15 octombrie, la nivel mondial este marcată Ziua Mondială a spălatului pe mâini. Cum ne putem feri de cele mai multe boli?… spălându-ne pe mâini.Tema Zilei mondiale a spălatului pe mâini în 2017 este „Mâinile noastre, viitorul nostru!”, prin aceasta subliniindu-se necesitatea şi importanţa spălatului pe mâini cu săpun. Acest comportament ne poate asigura sănătatea pe termen lung.În acest context, la data de 16 octombrie 2017, elevii calificării Aistent medical igienist-epidemiolog, determinând cu ajutorul razelor ultraviolete prezenţa microorganismelor pe suprafaţa mâinilor au încercat să convingă că spălatul corect pe mâini, cu săpun şi frecvent este un gest care trebuie să devină obicei.Simplul act de spălare a mâinilor cu săpun poate reduce riscul de boli diareice la copii cu până la 47 la sută, potrivit OMS. Spălarea corectă a mâinilor cu săpun este printre cele mai eficiente şi ieftine metode de prevenire ale acestor boli. Spălarea corectă a mâinilor are efecte pozitive nu doar asupra sănătăţii şi a nutriţiei, dar şi asupra educaţiei, economiei şi a veniturilor proprii.