Rabia – poate fi prevenită, dar nu şi tratată.

Rabia  – poate fi prevenită, dar nu şi tratată.
Rabia este o boală infecțioasă acută determinată de virusul rabic cu manifestări de encefalomielită și evoluție invariabil letală.
Rabia este una din cele mai neglijate boli din lume, dar care reprezintă o reală povară pentru ţările în curs de dezvoltare. Ea este considerată principala zoonoză la nivel mondial, boala fiind diagnosticată în peste 150 de ţări, în special în mediul rural.  Conform OMS, anual în lume  de rabie decedează 55.000 de persoane, cele mai multe cazuri fiind înregistrate în țările Asiei şi Africii. 40% din cei muscaţi de un animal rabigen sunt copiii cu vârsta sub 15 ani, astfel la fiecare 10 minute în lume decedează o persoană din cauza rabiei. Rabia se plasează astfel pe plan mondial, pe locul al zecelea din maladiile infecţioase mortale.Se consideră că în decesele umane câinii reprezintă sursa de virus în proporţie de 99%. Anual, peste 15 milioane de persoane primesc profilaxie postexpunere, estimându-se că se previn astfel 327.000 de decese. În anul 2016-2017, în Republica Moldova, situația este nefavorabilă, fiind înregistrate câte un caz de rabie umană cu deces.Anual la 28 septembrie 2017, ca urmare a deciziei Alianţei Mondiale pentru Controlul Rabiei se marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei (turbării), având ca scop de a sensibiliza populaţia despre riscul de îmbolnăvire şi de a informa asupra modului de prevenire şi a modalităţilor prin care cetăţenii şi autorităţiile responsabile pot determina eliminarea principalelor surse de rabie la nivel naţional şi global.În scopul marcării acestui eveniment profesorii disciplinei boli infecţioase din cadrul catedrei Discipline Clinice Specializate au organizat o activitate informativ-educaţională cu genericul Rabia – poate fi prevenită, dar nu şi tratată.Activitatea a început în holul colegiului prin derularea filmului didactic Rabia-transmitere şi prevenire, urmată de prezentarea unor informaţii mai ample referitor la actualitatea maladiei, modalităţile de transmitere, manifestările clinice şi măsurile de prevenire a rabiei. Au fost prezentate postere informaţionale şi diverse curiozităţi ce vizează aspectele etioepidemiologice, evolutive şi de prevenire a rabiei.Elevii din echipa de voluntariat au prezentat elevilor din grupele academice informaţii referitor la recunoaşterea maladiei şi măsurile de prevenire.