,,Iubind – dăruiești, Dăruind – primești…”,

Anual în Centrul de excelență în medicină și farmacie ,,Raisa Pacalo” se     organizează o nobilă acțiune de caritate, ce a devenit pe parcurs o frumoasă tradiție. În anul acesta Ziua oamenilor în etate a demarat cu genericul ,,Iubind – dăruiești, Dăruind – primești…”, organizată de secția de învățământ nr.1, șef secție Marina Cărăușu, sef secție Educație – Ana Cojuhari, colectivul didactic și elevii secțiilor de învățământ.În această zi semnificativă colectivul de profesori și elevi, exprimă profundă recunoștință pentru cei care au adus o enormă contribuție în prosperarea instituției noastre pentru cei care au activat în colegiu mai mult de 20-40 ani.1 octombrie și 5 octombrie, festivități gemene – care încununează inteligența pe chip, înțelepciune și  lumină, putere și răbdare, iar în suflet urmele experiențelor trăite pe parcursul vieții. Cu suflet deschis, către tine-n toamnă, cu aprecieri și recunoștință pentru, Excelența sa Profesorul, au venit elevii secției de învățământ nr.4 îndrumați de șefa secție – Rodica Emilian, sef secție Educație – Ana Cojuhari.Un spectacol de zile mari a fost prezentat de elevii secției de învățământ nr.4,  ansamblul folcloric ,,ROMANIȚA’’. Noi rămânem a fi cei care vom continua ceea ce a fost creat de ei cu atâta dragoste. Din toată inima le dorim sănătate, putere, tinerețe sufletească.