Să iubim al nostru Tricolor

Drapelul de Stat simbolizează trecutul, prezentul și viitorul statului, reflectă principiile lui democratice, tradiția istorică a poporului, egalitatea în drepturi, prietenia și solidaritatea tuturor cetățenilor republicii.      La 21 aprilie 2022 a fost organizată activitatea dedicateă Zilei Drapelului de stat 27 aprilie. Elevii secției de învățământ nr.2 împreună cu dna șef Secție Educație Ana Cojuhari, diriginții grupelor academice ale secției au realizat un program muzical, recital de poezie, creații proprii, defilarea și demonstararea drapelului de stat, expoziție de postere cu tematica Să iubim al nostru Tricolor în holul instituției. Astfel, prin magia versurilor și a cântecelor, a sunetelor de ghitară, a mirosului de pâine coaptă – am încercat să sensibilizăm tinerii acestui neam, prin păstrarea și promovarea tradițiilor, valorilor general-umane.