La data de 12 mai de întreaga comunitate medicală este celebrată Ziua Internațională a Nursei.În această zi recunoaștem meritele deosebite ale acestei profesii nobile. Asistenții medicali dau dovadă de profesionalism, empatie și compasiune, pentru că activitatea lor are o latură profund umană, găsesc forță interioară pentru a dărui pacienților speranță și căldură necondiționată, făcându-și munca cu modestie, demnă de tot respectul.
În cadrul acestei activități elevii secțiilor de învățământ nr.4 și 6, au felicitat asistentele medicale din cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal nr. 4 cu această sărbătoare, dorindule multă sănătate și mulțumiri pentru competența profesională, curaj și entuziasm în activitatea zilnică pe care o îndeplinesc cu dăruire și iscusință.Viitorii asistenți medicali au fost alături de cei care poartă pe chip înțelepciune și lumină, iar în suflet putere și credință, față de pacienții pe care-i îngrijesc.A fi nursă nu este o simplă profesie, ci un destin, pe care îl acceptă doar cei curajoși.