În incinta CEMF „Raisa Pacalo” pe data de 02.03.2020 membrii echipei de voluntariat au organizat o activitate informativ-educaţională cu genericul: „Alimentația sănătoasă – corp sănătos!”Elevii grupei 45 și 46, calificarea Asistent medical, au familiarizat elevii din CEMF”Raisa Pacalo” și profesorii despre „Alimentația sănătoasă- armonia între corp și natură”, au afișat în sălile de studii postere informative și au distribuit buletine și pliante cu recomandări privind alimentația rațională, vitaminele și funcțiile lor, avantajele alimentației raționale și sănătoase.Membrii echipei de voluntariat au prezentat informaţie despre rolul asistentului medical în promovarea alimentației raționale în rândurile populației. Alimentația este obiceiul care influențează cel mai mult sănătatea oamenilor. Cercetările în domeniul alimentației arată ca 70% din boli au legătură directă cu alimentația noastră. Alimentația este unul dintre subiectele cel mai des abordate în discuțiile despre un mod de viață sănătos.