Demersul didactic de formare a competențelor profesionale prin prisma sarcinilor didactice

Profesorii catedrei Discipline clinice specializate au realizat un atelier metodic pentru cadrele
didactice cu subiectul: Demersul didactic de formare a competențelor profesionale prin prisma
sarcinilor didactice. Atelierul a fost organizat în scopul familiarizării cadrelor didactice cu
formarea competențelor profesionale prin prisma sarcinilor didactice. Invitată a fost doamna
Nina Bîrnaz, doctor în pedagogie, conferențiar universitar USM. În cadrul atelierului a fost
abordată corelația Competențe – Sarcini didactice, regulile de elaborare a competențelor specifice
unităților de curs și formularea sarcinilor didactice pe nivele. Obiectivul atelierului a fost
reactualizarea cunoștințelor referitor la proiectarea demersului didactic prin prisma sarcinilor
didactice în scopul dezvoltării competențelor profesionale.