Despre catedra discipline pediatrice

În cadrul catedrei Discipline pediatrice activează o echipă de profesori bine pregătiți în plan profesional, deţinători  de grade didactice, profesori cu o bogată experienţă de muncă, care prin activităţile realizate, demonstrează și insuflă viitorilor specialişti dragoste de profesia aleasă, dăruire de sine, responsabilitate, compasiune față de copilul bolnav. Datorită restructurărilor din sistemul de sănătate din Republica Moldova, profesorii catedrei Discipline Pediatrice promovează cu succes strategiile noi din domeniul medicinii pediatrice, în deosebi Protocoalele clinice naţionale, Programele Naţionale spre exemplu Conduita Integrată a Maladiilor la Copii, Programul Naţional de imunizare, de combatere a tuberculozei etc, care au ca obiectiv micşorarea mortalităţii si morbiditatii copiilor de vârstă fragedă.

În cadrul catedrei Discipline pediatrice activează cu succes cercul ştiinţific studenţesc Copilărie fără risc, unde elevii își fortifică competenţelor specifice la disciplină prin studierea și analiza statisticilor de actualitate, studierea evoluției maladiilor la copii de diferite vârste, impactul îngrijirii defectuoase asupra dezvoltării copiilor.Rezultatele studiilor realizate sunt demonstrate în cadrul zilelor catedrei, conferințelor internaționale și naționale, cu utilizarea ulterioară a materialelor în cadrul predării disciplinei Pediatria.

Anual, în cadrul Zilelor catedrei, se desfăşoară concursurile preselecţie Cel mai bun în profesie în grupele de asistenţi medicali, moaşă, unde  participă cei mai dotaţi studenţi. Elevii dau dovadă de cunoştinţe profunde la disciplină, demonstrând competenţe practice şi abilităţi de comunicare performante. Învingătorii sunt înaintaţi la concursulfinal „Cel mai bun asistent medical”, organizat între colegiile de medicină, unde și aici dețin locurile de frunte.

A devenit o tradiţie frumoasă a catedrei ca la 1 iunie – Ziua internaţională a copiilor  profesorii catedrei  în colaborare cu studenţii din colegiu să participe la actul de caritate cu genericul Pentru cei mai trişti ca  noi, realizat în cadrul Centrului de Plasament şi Reabilitare pentru Copiii de Vârstă Fragedă, prin donaţie de jucării, dulciuri, sucuri, cărţi pentru copii, etc; cu organizarea unui recital de poezii şi cîntece pentru copii, comunicarea cu copiii de diferite vârste; prin jocuri şi plimbări la aer liber; prin îngrijirea sugarilor şi copiilor cu dizabilităţi.

O activitate inovativă la catedră în ultimii ani sunt activitățile de voluntariat realizate anual în spitalele de copii, unde elevii prezintă pentru mame și copii actualități la diferite subiecte, participă activ în cadrul zilelor mondiale ale inimi, a nefrologului, ziua internațională a copilului, prezentând în secțiile de copii programe distractive, recitaluri de poezii, donaţii de cadouri.

Misiunea profesorilor de pediatrie va fi împlinită pe deplin când discipolii noştri vor realiza cu succes obiectivul major al pediatriei – creşterea, îngrijirea şi dezvoltarea sănătoasă a copilului.