În conformitate cu prevederile Legei nr.271 din 09.11.1994 al Republicii Moldova „Cu privire la Protecţia Civilă” în scopul prevenirii şi lichidării urmărilor situaţiilor excepţionale, protecţie populaţiei, valorilor materiale şi a mediului înconjurător în cazul apariţiei avariilor şi catastrofelor,incendiilor de mari proporţii, epidemiilor, epizootiilor, epifitotiilor şi altor situaţii excepţionale, în căminul nr.3 al CEMF „Raisa Pacalo” la data de 19.04.2018 au fost realizat exercițiul practic de evacuare a locatarilor căminilui, fiind imitată sitauția de incendiu.Menționăm, că atât evacuarea contingentului de elevi, cât și respectarea cerințelor cu privire la acționarea personalului responsabil au fost realizate corect, conform normativelor în vigoare.