Adașan Tamara, director al Asociației Obștești Homecare, absolventă a Școlii bază de Medicină din Chișinău, 1976-1980. Membru al Comisiei MSMPS de specialitate ( îngrijiri paliative și de lungă durată). Expert al MSMPS în îngrijiri la domiciliu, al Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate, al Consiliului Național de Acreditare a Prestatorilor de Servicii Sociale. Formator național în îngrijiri medico-sociale la domiciliu. Coautor al Standardelor minime de calitate în îngrijiri medicale și sociale la domiciliu, a 8 manuale și ghiduri, a 4 curricula și al unui brevet în domeniul de îngrijiri la domiciliu. Viața este un joc dur și halucinant. Înseamnă salturi cu parașuta, risc, înseamnă să cazi și să te ridici, alpinism, voința să ajungi în punctul cel mai înalt și mereu să simți ardoarea de a înainta. Sunt o persoana care își trăiește viața așa cum este ea, pe unde frumos, ușor, uneori prin greutăți fizice, dar și spirituale. Fiind studentă a Școlii bază de Medicină din Chișinău, pot să spun ferm că am făcut ceea ce am dorit și ceea pentru ce trăiesc. Greul nu a fost niciodată un obstacol pentru mine. Mereu am încercat să mă manifest. Consider că nu este o tragedie să nu-ți atingi scopul, ci este o adevărată tragedie să nu ai niciun scop în viață. Stilul meu de viață l-am definit în adolescență drept: Medicină, Omenie, Ajutor, Muncă. Împletindu-se, acestea definesc scopul vieții mele – de a avea un rol în societate, cel de a ajuta oamenii în suferință. Un rol special i-a revenit directorului școlii Raisa Pacalo, care a condus acest colectiv pe parcursul a mulți ani, manifestând înalte calități organizatorice și general-umane.
Viața de student a fost grea din mai multe puncte de vedere, atât fizice – nesomn, lipsă de odihnă, alimentație incorectă, cât și emoționale – stres la examene, lipsa timpului pentru viața personală, financiare. Găsisem un refugiu sau, mai bine zis, o soluție pentru toate acestea. Am început să muncesc în anul trei. Inițial la Spitalul Clinic Republican în calitate de infirmieră, apoi ca asistentă medicală la Cabinetul medical al Universității de Stat. Lucru greu, mulți pacienți, fiecare cu suferințele sale, fiecare dorea să fie auzit.
Uneori, epuizată de puteri, dar nu de interes, interacționam cu bunii mei profesori ai Colegiului, învățând lecția nouă a medicinei, cea de a acționa prompt, corect și eficient. Totdeauna mi-a plăcut atmosfera în Colegiu. Doamna director Raisa Pacalo asigura liniștea și buna înțelegere. Profesorii cu valori morale și spirituale mi-au dezvoltat logica medicală, sistematizarea clinică medicală și abilitățile practice necesare, pe care trebuie să le aibă nu doar asistentul medical, dar orice doctor. Dumnealor ne-au oferit cu multă dragoste un bagaj enorm de cunoștințe. Domnul profesor Eni Anatolie ne spunea că, nu vârsta maturizează un doctor, ci experiențele pe care le trăim, că orice ușă poate să ți se deschidă spre noi desăvârșiri, că succesul este suma unor eforturi mici, repetate zi de zi.
Consider o fericire să-ți faci studiile într-o instituție în care activează cadre didactice de o înaltă ținută pedagogică, specialiști calificați, cărora le port respectul și onoarea.
Din martie 2005, din momentul când conducătorul Colegiului Național de Medicină a devenit Ala Manolache, profesionistă de elită, grijulie, responsabilă, deșteaptă și îngăduitoare, a început colaborarea fructuoasă cu Asociația Obștească Homecare, pe care am onoarea să o conduc. Conferințe științifico-practice, concursuri, seminare, instruiri, mese rotunde, congrese, marcarea Zilei Mondiale a Combaterii Diabetului etc. au un impact deosebit pentru comunitate.
Acum, peste 40 de ani de la absolvirea Școlii bază de Medicină, realizez că a fi student implică mai multă muncă decât mi-am imaginat vreodată. Din fericire, am avut parte și de multă distracție! Există o mulțime de mituri descurajatoare despre viața la medicină, dar, în realitate, este o alegere foarte frumoasă, captivantă și plină de satisfacții, mai ales văzută prin prisma obiectivului final – de a ajunge un medic bun!
Profesorii Școlii m-au făcut să înțeleg că:
• Ceea ce înveți îți va fi de folos tot restul vieții…
• Uneori e mult de muncă…
• Îți rămâne timp și pentru tine…
• A fi medic nu înseamnă doar să înveți…
• Anatomia înseamnă mai mult decât simple imagini…
• Cei mai buni prieteni o să-i întâlnești la medicină…
• Ești la curent cu toate noutățile din lumea medicală…
• Medicina e o investiție pe termen lung…
• La medicină nu ai vacanțe, ci doar concedii…
• Buna organizare este totul…
• Dacă susții toate examenele, vei ajunge medic…
• Majoritatea colegilor sunt un cadou de la Dumnezeu…
E greu să dau o notă calității studiilor oferite de profesorii Colegiului. În viziunea mea, pe o scară de la unu la cinci, toți merită zece.
Ce a fost cel mai dificil pentru dumneavoastră în perioada studiilor la medicină?
Cele mai dificile au fost primele luni de studii, deoarece era ceva nou pentru mine. Nici nu reușisem să văd toate fețele colegilor, că deja aveam temă pe acasă de vreo 15-20 de pagini. Era mult și destul de greu. Dar, după asta înțelegi metoda de învățare și e mai ușor. Majoritatea zic că anul III e cel mai greu, că dacă treci de acesta, deja ești doctor. Nu știu ce să zic… A fost dificil pentru mine.
Ce v-a plăcut cel mai mult în acea perioadă?
În perioada studenției totul a fost frumos. Au fost ani superbi care nu se uită. Am și învățat, am și petrecut, distracțiile la noi fiind în pauze. Erau zile când făceam discotecă și prin cămine, prin odăi. Au fost ani atât de frumoși, încât nici nu am observat când au trecut.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți lucrător medical în Republica Moldova?
Să fii medic în Republica Moldova e greu, trebuie să te dedici profesiei, să iubești oamenii și pe fiecare pacient să-l tratezi de parcă ar fi un părinte sau un apropiat de-al tău. Este grav că remunerarea este foarte mică. Un medic tânăr nu se gândește cum să vorbească cu pacienții pe care ar trebui să-i vindece și moral, nu doar fizic, dar se gândește că nu are ce pune în farfurie familiei, având în vedere că majoritatea au familii.
Dacă ați întoarce timpul înapoi, perioada când trebuia să vă alegeți profesia, ați fi optat tot pentru medicină?
De multe ori ziceam la nervi că, dacă aș avea de ales, nu aș mai opta pentru această meserie niciodată. Poate că eu încă nu sunt total dezamăgită de sistem, de asta aș alege încă o dată medicina, iar asta pentru că nu mă văd mecanic sau lucrând într-un birou la calculator. Sper să nu mă dezamăgesc niciodată.