În domeniu farmaceutic din Republica Moldova, un exemplu de succes este cea a farmacistei Rodica Solonari care a urmat un parcurs impresionant în domeniul sănătății și al farmaciei. A absolvit Școala Medicală de Bază din Chișinău cu diploma cu mențiune în anul 1991 și a continuat să-și dezvolte cariera în domeniul farmaceutic.
După absolvirea Școlii de Medicină, a urmat Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, unde și-a consolidat cunoștințele prin rezidențiat specialitatea – tehnologie farmaceutică.
În prezent, Rodica Solonari, ocupă funcția de șefă „Secție magistrală” a Centrului Farmaceutic Universitar „Vasile Procopisin” din Chișinău. În paralel, este asistent universitar la Catedra de tehnologie a medicamentelor, USMF „Nicolae Testemițanu”, unde împărtășește din experiența sa studenților. Anul 2017 a obținut titlul de Doctor în Științe Farmaceutice.
Pentru succese remarcabile în domeniul farmaceutic a fost recunoscută la nivel național prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, cu conferirea Medaliei „Nicolae Testemițanu”.
Povestea acestui farmacist, pedagog este un exemplu de perseverență, dedicare și pasiune pentru domeniul farmaceutic. A demonstrat că educația continuă și munca asiduă pot deschide uși către realizări remarcabile în acest domeniu esențial pentru sănătatea publică.