Masa rotundă: Menopauza, aspecte de tratament ale consecințelor menopauzei

La data de 16 aprilie 2024, Catedra Obstetrică și ginecologie CEMF „Raisa Pacalo”a desfășurat o masă rotundă dedicată discuției despre menopauză, avându-o ca invitat special pe doamna Liliana Profire, doctor în științe medicale, conferențiar universitar, USMF „Nicolae Testemițanu”. Evenimentul a fost un moment de învățare și discuție pentru profesorii și elevii instituției.

Doamna Profire a adus o perspectivă profundă și expertă asupra acestei etape importante din viața femeilor, menopauza, abordând atât aspectele medicale, cât și cele legate de gestionarea acestei perioade într-un mod sănătos și echilibrat. Participanții au avut oportunitatea să își îmbogățească cunoștințele și să adreseze întrebări cu privire la simptomele menopauzei, tratamentele disponibile și modalitățile de îngrijire personală.

Această masă rotundă a reprezentat nu doar o oportunitate de învățare, ci și un moment de deschidere și comunicare între elevi și cadrele didactice, evidențiind importanța educației în domeniul sănătății și promovarea unui dialog deschis despre subiecte sensibile.

Ne exprimăm recunoștința față de doamna Liliana Profire pentru implicarea sa și pentru împărtășirea experienței sale!