Relațiile de prietenie pornesc din familie

Prietenia înseamnă încredere, sinceritate, o legătură de suflet, care nu poate fi desfiinţată de nimeni şi de nimic. Relațiile de prietenie pornesc din familie, ca prieteni ne devin jucăriile sau poate cărțile preferabile, altcineva regăsește prietenul în imaginea profesorului sau colegilor de școală.

Promovarea mesajului de prietenie a fost realizat prin scheciurile cu scenariu din versuri, proză, cântece, dans în ședința tematică cu elevii anului III calificarea asistent medical „Mereu alături de tine”, realizată la data de 22 octombrie 2019 cu implicarea activă a elevilor grupei 38, calificarea Asistent medical, specialitatea Îngrijirea bolnavilor. Socializarea cu colegii de grupă aduce la un început de împrietinire. Colajul îmbinat din pozele elevilor într-o compoziţie fotografică a avut drept scop să încurajeze publicul să construiască relațiile pure de prietenie, deoarece prietenii sunt o parte definitorie a ceea ce suntem.