Starturi vesele! Competenții sportive

Pe data de 07.11.2018, ora 17.00 în Centrul de excelență în medicină și farmacie ,,Raisa Pacalo” profesorii de educație fizică Ciocan Ludmila și Andrieș Victor în parteneriat cu pedagogii sociali Cătărău Elena, Guja Veronica și Focșa Alexandru au organizat competiția sportivă ,,Cheița succesului”, ediția a IV-a, realizând următoarele obiective: 
1. Formarea unor concepte şi valori fundamentale privind activitatea motrice şi influenţa anatomo – fiziologică asupra organismului uman.
    2. Dezvoltarea calităţilor motrice de bază funcţionale, aplicative, volitive şi estetice prin intermediul exerciţiilor fizice.
    3. Formarea calităţilor pozitive de personalitate, comportamentul civilizat a deprinderilor comunicative şi de interacţiunea socială.
4. Popularizarea educaţiei fizice şi a sportului în rândurile elevilor.
Participanţii la concurs au fost elevii Centrului de excelență în medicină și farmacie ,,Raisa Pacalo”, locatorii ai căminelor 1, 3 și 4 care au concurat în 8 probe de concurs: ,,Alergare cu transmiterea ștafetei ”, ,,Ducerea cercului de gimnastică cu bastonul de gimnastică printre obstacole”, ,,Trecerea printre 3 cercuri de gimnastica de dimensiuni diferite”, ,,Mers din poziția sprijin pe mâni înapoi cu mingea medicinală pe abdomen”, ,,Alergare cu trecerea coardei în perechi sub picioarele tuturor membrilor echipei ”,  ,,Ducerea mingei de fitness în perechi”, ,,Torța Olimpică, ,, Manichenul”.Conform juriului format din: Cojuhari Ana – șef secție educație, Gurbulea Gabriela – președintele Sindicatelor elevilor, Sănduța Ecaterina – președintele Consiliului Elevilor, Berzoi Anastasia – membru a Consiliului Elevilor elevii au fost apreciați obiectiv și clasați:
Locul I –  echipa ,,Vikings”,  căminul nr.3
Locul II – echipa ,,Family”,  căminul nr.4
Locul III – echipa ,,Everest”,  căminul nr.1