Începând din 2010, anual, este marcată în luna mai Ziua Europeană împotriva Obezității. Scopul acestei zile este de a susține şi convinge persoanele supraponderale să-şi schimbe modul de viață, să se învețe să monitorizeze greutatea corporală, să combată sedentarismul, să efectueze zilnic activitate fizică, să respecte regimul de muncă și odihnă, să adopte un regim alimentar corect, să evite factorii nocivi, ceia ce va facilita creşterea calității vieții.În acest context, elevii grupelor academice 544 şi 546 calificarea Asistent medical, specialitatea Îngrijirea bolnavilor a Centrului de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo”, ghidați de profesoarele de la Catedra Discipline paraclinice, igienice și epidemiologie – Gribincea Beatricia și Marinescu Tatiana în parteneriat cu Asociația Medicală Teritorială Buiucani au desfășurat o acțiune de informare în scopul conștientizări riscurilor obezității pentru diverse grupuri de populație. Astfel, au fost determinați indicatorii somatometrici şi fiziometrici tuturor participanților la activitate.Înalt apreciem receptivitatea și implicarea echipei Asociației Medicale Teritoriale Buiucani în evenimentul organizat!Excesul de greutate şi obezitatea pot fi prevenite!