Expoziția ,,Picături de iubire și lumină” cu prilejul sărbătorilor de Paște

Sfintele Sărbători de Paști – sărbătoarea vieții, marchează miracolul Învierii Domnului, iar actele de purificare din Săptămâna Luminată readuc echilibrul și armonia creștinilor.
Farmecul deosebit este dat atât de semnificația religioasă, cât și de tradițiile și simbolurile pascale: oul vopsit, iepurașul, masa cu mâncăruri tradiționale de Paște – cozonac, pasca, miel, și slujba în cadrul căreia creștinii primesc lumina sfânta.
În tradiţie creştină, ouăle roşii simbolizează sângele vărsat de Iisus şi miracolul renaşterii. Oul devine astfel, element central al sărbătorii pascale.
Centrul în Domeniul de Educației Continuă, filială Bălți valorifică tradițiile pascale prin expoziția metodistei doamnei Valentina Cucereavîi ,,Picături de iubire și lumină” cu prilejul sărbătorilor de Paște.